06-09-2006 (o teorie a lecturii) :)

Trebuie să fiu cît mai exact cu putință, pentru că termenii își pierd adesea proprietățile pe acest cîmp. Căci despre cîmpul unde se condesează și se transformă în altceva simțurile este greu de vorbit. Gîndirea se spațializează în limbaj prin virtutea corelativilor și, probabil, diluează semnificațiile pentru a le face exprimabile. De aceea cred că nu este just să vorbesc despre o situație de sublimare, despre o reemergență anacronică a ideii de sublim care m-ar plasa într-un loc sigur, la adăpost de pogo-ul realităților mai mult sau mai puțin organizate și la adăpost de natura pe care o instrumentez. Nu este just să vorbesc, în cazul acestei experiențe, despre nici un fel de metafizică, tocmai pentru că aceasta este metodic speculativă, imaginativă și, pînă la urmă, înstrăinată intelectualist de complexul faptelor care mă interesează. Pot în schimb să vorbesc, în termenii cei mai lipsiți de echivoc pe care îi am la îndemînă- dar nu lipsiți de o anumită referențialitate- despre unire, despre unire a ta cu tine însuți, despre intuiția lucidă a unei stări în care simțurile se coordonează, pînă în cele mai subtile aspecte ale lor, în vederea constituirii unui eu, aproape anorganic, cu siguranță inuman. Pînă aici nimic deosebit: plăcerea voinței, deliciile celui orgolios, autoflagelare și bildung. Problema apare în momentul în care, obiectul efortului odată constituit, se confruntă cu propriile variante, cu reziduuri și latențe care fac, de o bună bucată de timp, obiectul psihanalizelor de orice fel. Ei bine, abia în acest punct intuiția mea devine atentă și știe că variantele respective nu numai că trebuie eliminate, ci trebuie șterse definitiv pentru a duce tendința (căreia nu-i găsesc un nume adecvat) la un sfîrșit. Cred că despre asta depune mărturie literatura, rețea de variante ale eului, spațiu unde simulăm, atît cititori cît și scriitori, luarea în posesie a propriilor noștri avatari. De aceea, atît lectura cît și scriitura sunt acte care țin de gîndirea magică, pentru că cel care practică aceste gesturi nu face altceva decît să intre, ritualic, în posesia unei particule din sine însuși. La fel cum prin practica voluntară și conștientă a unei morale elementare, capeți un ascendent asupra unui oarecare defect și ajungi, astfel, la o stare de comoditate socială. Individuație și mai mult decît atît, un panou specific și selectiv care se compune în laboratoarele interiorității, practica literaturii devine valoroasă în momentul în care devii conștient de ea, în clipa cînd intuiești atît posibilitățile, dar și limitele acesteia.

Everything You Do is a Balloon